Runda 4 de finanțare s-a încheiat.

Context

Raportat la numărul de locuitori, Bucureștiul este în continuare prea puțin pregătit pentru următorul cutremur major. Munca desfășurată  din 2019 de Fundația Comunitară București și organizațiile susținute prin programul Bucureștiul Pregătit, arată clar nevoia acută a continuării campaniilor de informare și educare pe tema riscului seismic către cât mai mulți locuitori ai orașului, copii și adulți. Încă de la lansare, programul și-a propus să susțină și proiecte care desfășoară activități în această zonă și, de-a lungul timpului, prin cele trei runde de finanțare anterioare, organizații precum ARCEN și Crucea Roșie, Filiala Sector 6, au desfășurat activități de informare și pregătire în cartiere și în instituții publice de învățământ, grădinițe, școli, licee, universități. 

Este nevoie însă de mai mult. Și, în contextul unor finanțări limitate în zona de pregătire pentru cutremur, și a numărului restrâns de organizații care activează în această arie, pentru a eficientiza atât procesul de selecție cât și numărul de beneficiari, Fundația Comunitară București a decis alocarea bugetului total disponibil pentru runda 4, respectiv  250.000 de lei, pe o singură arie de interes: pregătirea pentru cutremur în școlile publice din București și Ilfov și comunicarea pe tema pregătirii individuale pentru cutremur. 

Procesul de acordare al finanțărilor este acela prin invitație directă. Pe baza experienței acumulate și a unor discuții în comunitate, invitația va fi trimisă către un număr limitat de organizații, care pot îndeplini condițiile de implementare, respectiv un număr minim de beneficiari și o perioadă maximă de desfășurare a activităților din proiect. Invitația de aplica este, așadar, pentru granturi cu obligații fixe, procesul fiind astfel diferit de cel de a cordare a finanțărilor în rundele 1, 2 și 3. 

Aria de finanțare: informare și pregătire pentru cutremur în instituțiile de învățământ public din București și Ilfov și comunicare pe tema pregătirii individuale pentru cutremur. 

Finanțăm proiecte care îndeplinesc toate condițiile de mai jos: 

  • ajung la minim 5.000 de elevi (beneficiari direcți), în instituții de învățământ din minim patru cartiere/ zone diferite ale orașului 
  • tema principală a sesiunilor de informare este pregătirea individuală pentru cutremur, respectiv, care sunt acțiunile și comportamentele pe care fiecare locuitor al orașului trebuie să le cunoască și să le practice în caz de cutremur 
  • sesiunile de pregătire au componente practice, nu doar teoretice, își propun să implice activ beneficiarii direcți, sunt adaptate nivelul de cunoaștere, în funcție de vârstă
  • proiectul include propuneri de campanii de activare/ activări/ evenimente adresate publicului larg (adulți, copii) și care au ca temă pregătirea individuală 

Nu finanțăm proiecte care: 

  • se bazează exclusiv pe materiale informative (de exemplu: flyere/ broșuri)
  • propun exclusiv dezvoltarea unui website/ aplicație mobilă
  • folosesc surse de informare neoficiale sau neverificate sau nu menționează clar care sunt sursele de informare folosite în implementarea proiectului
  • nu au în echipa de proiect consultanți/ specialiști în zona de informare și pregătire pentru cutremur, dacă organizația nu are deja experiență în această zonă
  • nu propun o metodologie clară pentru sesiunile de informare 

Ne propunem să susținem proiecte care:  

  • colaborează sau își propun să continue colaborarea cu organizații sau instituţii publice cu atribuții în zona de pregătire pentru cutremur 
  • au capacitatea de a dezvolta o metodologie de informare/ pregătire adaptată vârstei elevilor la care își propun să ajungă 
  • propun/ adaptează o metodologie de curs care poate fi pusă apoi la dispoziția cadrelor didactice din școli, altor organizații interesate să susțină proiecte de pregătire și le oferă acesta suport 
  • își propun să își crească propria capacitate sau capacitatea întregii comunități de organizații și oameni care lucrează în zona riscului seismic 

Care este valoarea finanțărilor acordate?

Valoarea totală a fințării acordate este de 250.000 lei. 

Ne propunem să susținem una sau două organizații. Decizia finală de finanțare va fi luată pe baza aplicațiilor primite, de către reprezentanți ai Fundației Comunitare București și celor doi donatori din această rundă de finanțare, respectiv Lidl și PAID. 

Condiții generale de eligibilitate pe care le vor îndeplini organizațiile invitate de Fundația Comunitară București să depună o propunere de proiect: 

  • Organizații non-guvernamentale, neafiliate politic, care vor desfășura activitățile propuse în Municipiul București și/sau județul Ilfov.
  • Toate proiectele și activitățile desfășurate trebuie să fie fără scop lucrativ.

 

Nu sunt eligibili pentru a depune un proiect: angajații IKEA România, ING Bank, Lidl România și PAID sau ai organizațiilor afiliate și nici alți membri de gradul I și II ai familiilor acestora (copii, părinți, frați/surori, soț/soție ai angajaților IKEA România, ING Bank, Lidl România și PAID).

 

Criterii de eligibilitate:

  1. Descrierea proiect, pe baza 

2.Coordonatorul de proiect:

  • vârsta minimă 18 ani
  • este stabilit cu domiciliul sau desfășoară cel puțin o activitate profesională/culturală/comunitară în București sau Ilfov
  • nu aplică la această finanțare ca reprezentant al unei organizații politice, instituții publice sau societate cu caracter comercial, cu excepția întreprinderilor sociale
  • nu a fost condamnat penal sau civil și nu se află sub anchetă judiciară în vederea determinării (ne)vinovăției
  1. Proiectul:
  • îndeplinește, cumulativ, toate cerințele 
  • este de interes general și nu realizează activități de natură politică
  • nu realizează activități sau susțin cauze care aduc atingere sau discriminează pe considerente de etnie, rasă, sex, orientare sexuală, religie, capacități fizice sau psihice sau apartenența la una sau mai multe categorii sociale sau economice
  • se desfășoară pe o perioadă de maximum 12 luni
  1. Bugetul:
  • costurile de administrare ale proiectului nu depășesc 25% din valoarea finanțării pentru fiecare proiect în parte; definim ca fiind costuri administrative: salarii echipă de proiect, cheltuieli pentru sediu/punct de lucru – chirie și/sau plata utilităților

Proiectele finanțate vor fi selectate în baza următoarelor criterii, care sunt punctate cu note de la 1 la 7:

  • Modul în care colaborează deja sau își propun să colaboreze cu alte organizații/ instituții de învățământ/ autorități publice este descris clar: proiectul trebuie să definească atât cine sunt colaboratorii, cât și modul în care se vor desfășura aceste colaborări, în funcție de obiectivele fiecărei arii de finanțare.
  • Planul de activități pe care îl propun pentru a îndeplini obiectivele specifice ariilor de finanțare este descris detaliat, este coerent, realist și fezabil.
  • Rezultatele cantitative și calitative estimate ale proiectului sunt clare și fezabile;
  • Claritatea și eficiența metodologiei propuse pentru activitățile din proiecte (ex.: pentru cursuri, pentru cum vor lucra cu comunitățile, cum pregătesc/ implica voluntarii, etc.).
  • Coerența propunerii de proiect: obiectivele, activitățile, rezultatele, comunicarea lor și bugetul proiectului sunt bine corelate.
  • Resursele financiare și umane sunt alocate rațional, bugetul este realist, detaliat și permite atingerea rezultatelor propuse.
  • Echipa de proiect are capacitatea de a desfășura proiectul în toate etapele sale: implementarea și evaluarea proiectului, managementul bugetului.

 

 

Proiectul selectat pentru finanțare în această rundă este ShakeUp! al Asociației pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului – E.D.I.T. (aici trebuie pus link către pagina lor de proiect). 

Lidl România și PAID.